Boroaia

Situată în N-E României, pe DN 15, în sudul judeţului Suceava, la graniţa acestuia cu judeţul Neamţ, comuna Boroaia face parte din salba de localităţi situate pe cursul mijlociu al râului Moldova. Este situată la altitudinea de 355 m faţă de nivelul mării. Se întinde pe partea dreaptă a Moldovei din lunca acesteia şi pe terasele din dreapta până sub culmea subcarpatică Pleşu şi are o suprafaţă de 74,13 km2. Geografic şi geomorfologic este situată în culoarul Baia cu repercusiuni însemnate asupra climei, vegetaţiei şi activităţilor umane.

Componenţa comunei Boroaia: Giuleşti (cel mai vechi sat – a II-a jumătate a sec. al XIV-lea), Barasti (atestat din sec al XVI-lea) Moisa (atestat din a doua jumătate a sec al XVIII-lea), Boroaia (atestat de la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. XIX), Sacuta (datând aproximativ din aceeaşi perioadă cu Moisa).

Fanfara din Boroaia este o formaţie tradiţională a Căminului cultural. Între cele două războaie mondiale şi după, existau în Boroaia două formaţii alcătuite în special din cei care în armată au cântat în astfel de formaţii (fanfara Moşneagu şi fanfara Maftei). Prin anii `80 printr-o donaţie de la MApN, cu instrumente muzicale şi sub atenta instruire a dirijorului Kroner pe lângă veteranii rămaşi din cele două
fanfare amintite au fost atraşi numeroşi tineri care astăzi alcătuiesc actuala fanfară, prezentă în numeroase rânduri la manifestările specifice. Mai recent, prin grija primarului, s-a mai obţinut o donaţie substanţială de instrumente de la Şcoala de muzică militară Bucureşti.

ISTORICUL LOCULUI

Dovada locuirii acestei zone din cele mai vechi timpuri este atestată de mărturiile arheologice din neolitic descoperite în zona Tolan (Dealul Gri) din vestul comunei. Totuşi zona nu a fost valorificată arheologic suficient.

Existenţa unui sit arheologic în perimetrul satului Giuleşti la punctul numit Temelie (resturile unei biserici ortodoxe conţin în incinta sa un mormânt – probabil al ctitorului) care datată cronologic aparţine celei de-a doua jumătate a secolului XIV ne îndreptăţeşte să susţinem că cel mai vechi sat al comunei este Giuleşti. Cel de-al doilea sat ca vechime istorică este Barasti, urmând în ordine Moisa, Sacuta şi abia mai târziu satul Boroaia (sfârşitul secolului al XVIII-lea).

Biserica cimitirului din satul Boroaia – declarată monument istoric – datează din anii 1802-1805 şi a fost ctitorită de preoţii Ioan şi Petru veniţi odată cu transfugii ardeleni. Numeroase nume de familii din comună întăresc faptul că aceste familii îşi au originea în Ardeal, cei veniţi fiind numiţi, probabil de localnici cu numele localităţilor de provenienţă (ex: Bârleanu – de la Bârla – Bistriţa-Năsăud; Monoranu
- de la Monor – Bistriţa-Năsăud; Corduneanu – de la Cordun – Maramureş; Ungureanu, denumire dată celor veniţi din teritoriul aflat sub stăpânire maghiară).

Nu poate fi neglijată nici ipoteza ca unii să fi rămas chiar după expediţia lui Matei Corvin în Moldova (înfrânt de Ştefan cel Mare şi Sfânt la Baia în 1497). Cei veniţi de peste munţi s-au aşezat de regulă în zone compacte de unde şi numele unor cătune (ex: Ungureni, Corduneni, Sibicheni – după porecla de tiptiri fiind la origine saşi).

Faptul că pe teritoriul actual al comunei erau moşii mănăstireşti aparţinând mănăstirii Râşca, mănăstirii Neamţ şi mănăstirii Secu şi că stabilirea pe aceste moşii s-a făcut cu învoiala mănăstirilor, a determinat şi denumirea celor două părţi a satului Boroaia respectiv Boroaia Neamţului şi Boroaia Râştii. Cătunul Nemţeni din satul Barasti este numit aşa deoarece se află pe fosta moşie a mănăstirii
Neamţ.

În catastiful samilor tuturor mănăstirilor din ţară ordonat de Mavrocordat, în Samile Mănăstirii Râşca şi în Samile Mănăstirii Neamţ din 1742 apar ca moşii satele Bogoslovu, Bogdăneşti, Plopu (pentru Râşca) şi Orteşti, Draganeşti, Drăguşeni (pentru Neamţ) şi de abia în cartografia rusească din 1744 apare satul Boroaia al celor două mănăstiri este o dovadă că aceşti locuitori au venit din Ardeal, mai probabil după răscoala grănicerilor din Năsăud de la 1762, mai ales din satele Bârla şi Monor. Emigrările au fost masive după răscoala lui Horia din 1784 iar recensământul austriac din Bucovina din 1783 relevă multitudinea acestor emigranţi. Foarte probabil că emigranţii au avut drept căpetenie un Bora, aşa cum
era obiceiul, care decedând, a obligat la impozite soţia sa, Boroaia. Cu alte cuvinte, locuitorii satului Boroaia au venit din Ardeal între 1742 şi 1774 care constituie două referinţe istorice certe; una (1742) ce nu include Boroaia printre moşiile mănăstirilor Râşca, Neamţ şi Secu, alta ce o include (1774) ca
moşii ale acestor trei mănăstiri, când căpetenia lor, Bora, murind, a rămas birnică femeia lui Boroaia (femininul lui Bora).

Cei veniţi de peste munţi au intrat deseori în conflict cu localnicii şi cu stăreţia mănăstirii Râşca, fapt dovedit de pretenţiile acestora cum că satul “a fost făcut de străbunii lor prin curăţiri cu toporul în codrul mare”. Documente referitoare la Boroaia le găsim de-abia în recensămintele din 1772, 1773 şi 1774 şi apoi în catagrafiile şi statisticile fiscale de după 1800, iar faptul că numeric populaţia a
crescut substanţial la începutul secolului al XIX-lea, confirmă teoria că în acest interval emigranţii ardeleni s-au stabilit masiv pe aceste meleaguri. Satul Barasti este atestat documentar din timpul lui Petru Rareş la 1552, şi apoi din timpul lui Alexandru Lăpuşneanu la 1555, iar satul Giuleşti este pomenit într-un uric al lui Eremia Movilă din anul 1599.