Județul SUCEAVA

Votează!

Suceava în imagini

Iacobeni

Suprafaţă administrativă: 177,51 kilometri pătrați.
Localităţi componente: Iacobeni, Botoş şi Mestecăniş.

Comuna Iacobeni este aşezată în partea de sud-vest a judeţului, la o distanţă de 96 kilometri de municipiul Suceava, de o parte şi de alta a râului Bistriţa.

În partea de nord şi nord-vest se învecinează cu comuna Cârlibaba, în partea de vest cu Dorna Candrenilor, la nord-est cu Fundu Moldovei, Pojorîta la est şi Vatra Dornei în partea de sud-est.

Comuna Iacobeni se găseşte pe o arteră de circulaţie importantă DN 17, care face legătura cu Ardealul, prin Pasul Mestecăniş, Depresiunea Dornelor şi Pasul Tihuţa, iar pe DN 18 pe Valea Bistriţei Aurii şi Pasul Prislop se asigură legătura cu Maramureşul.


Informații oferite de Consiliul Județean Suceava.

Contact

Share

Ultima actualizare:

Comentarii (5)

  1. Vicol gheorghe

    Gheorghe VICOL

    LEGENDA SATULUI IACOBENI

    Când lumina-n dimineaţă
    Se ascunde-n văl de ceaţă,
    Şi când dincolo de luncă
    Soarele săgeţi aruncă,
    Şi când roua ca pistruii
    Leagănă frunza pădurii,
    Lângă râul lat şi rece
    Se adună să îl sece
    Însetate de căldură
    Oile cu blana sură.
    Iacoban încet le mână
    Mângâindu-le pe lână,
    Apoi ochii şi-i aruncă
    Sus, pe muntele de stâncă,
    Unde brazi ca nişte miri
    Se înalţă-n cer, subţiri,
    Iar mestecenii bătrâni
    Sprijină norii în mâini.
    Iacoban se minunează
    Când trec urşii în amiază
    Păşind rar, călcând greoi,
    Culegând frăguţii moi,
    Şi-apoi parcă pe furiş,
    Mormăind în zmeuriş,
    Aleg boabe mari şi coapte
    Lacom, până către noapte.
    Sus, pe coasta însorită,
    Stă cicoarea înflorită,
    Iar departe de mioare
    Paşte-un şir de căprioare
    Şi un cerb cu coarne grele,
    Şi, din vale, rândunele
    Fulgerând se-ntrec în zbor
    Către vârful munţilor;
    Bistriţa cea Aurie
    Ducând spuma argintie
    În genuni învolburate,
    Cu maluri înmiresmate,
    Lăsând să sclipească-n soare
    Aurul în grăuncioare.
    „Doamne, ce frumos tăpşan!”
    Spune-n şoaptă Iacoban
    Aflat pentru prima oară
    În ăst colţ uitat de ţară.
    Baciul, sprijinit în bâtă,
    Cu privirea coborâtă,
    Se gândeşte şi oftează
    Şi în taină lăcrimează:
    ,,Oriunde, Doamne, mă duc,
    Sunt tot singur ca un cuc!
    Dă-mi, Doamne, o soţioară,
    Oacheşă şi sprinteioară!
    Şi-n locu-unde-o-ntâlnesc,
    Doamne, îţi făgăduiesc,
    Voi clădi din temelie
    Mândru sat, pentru vecie,
    Iar în mijloc îi voi pune
    Un altar de-nchinăciune!”
    Atât spuse Iacoban,
    Apoi, zi de zi, un an
    Se rugă stăruitor
    Domnului, spre ajutor.

    ***

    Iată că-ntr-o zi, spre seară,
    O fecioară-ncet coboară
    Muntele, cu-o bocceluţă,
    Un viţel şi o văcuţă.
    Iacoban, cum o zăreşte,
    Către ea se şi grăbeşte.
    Ca să vezi, o rugăciune
    Îţi aduce o minune!
    Vorbe dulci au tot schimbat
    Şi-ntr-o lună s-au luat.
    Şi-au avut băieţi şi fete,
    Şi nepoţi, vreo două cete;
    Strănepoţi, cine mai ştie,
    Să fi fost aproape-o mie!…
    Iar aicea, între munţi,
    Cumătrii au fost, şi nunţi,
    Şi au tot crescut întruna
    Casele, una şi una!
    Şi aşa, tânărul sat,
    An de an s-a înălţat
    Şi în bine s-a schimbat,
    Mai frumos şi mai curat.
    Iacobeni a fost să fie
    Numele său pe vecie,
    De păstor să amintească,
    Lumea toată să-l cinstească!

    Răspunde

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.