Județul SUCEAVA

Distrează-te!

Suceava în imagini

Muzeul de Artă Ion Irimescu (Fălticeni)

Ion IRIMESCU este unul din marii artiști români a secolului al XX-lea.

Fiul lui Petre și al Mariei IRIMESCU (sora scriitorului Al. CAZABAN), își petrece copilăria și adolescența în Fălticeni, în casa părintească din strada Școala Domnească. Din 1914 urmează cursurile Liceului Nicu Gane Fălticeni, făcând parte, alături de viitorii actori Gr. VASILIU BIRLIC și Jules CAZABAN, din prima promoție (1924) a școlii.

Încă elev în clasa a VI-a liceală, deschide prima expoziție personală. Între 1924-1928 este student al Academiei de Arte Frumoase din București, clasa sculptorului Dimitrie PACIUREA, dar frecventează și cursurile lui Oscar HAN. Obține o bursă de studii (192-1931) la Școala Română de la Paris (cu lucrarea Atlas cu pământul pe umeri), iar în 1937, tot prin concurs, o nouă bursă, Dimitrie PACIUREA.

Este profesor de desen la Școala Normală din Fălticeni (1928-1930), la Gimnaziu Aurel Vlaicu din Pașcani (1934-1936) și la Liceul de Băieți din Slatina (1938-1940).

Din 1940 își începe cariera universală ca profesor de sculptură la Academia de Arte Frumoase din Iași (1940-1950, iar din 1944, rector), la Institutul de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj-Napoca (1950-1955) și la Institutul de Arte Plastice Ion Grigorescu din București (din 1965).

Ion IRIMESCU expune la Salonul Oficial din Paris (1930-1931, distins fiind cu Mențiunea de onoare) și la toate saloanele oficiale din București (1923-1943) și Iași (1940-1943) ca și la expozițiile (1937-1943) Tinerimii artistice.

Deschide (1947) o expoziție personală la sala Dalles, iar după 1948 participă la toate expozițiile anuale și bienale de stat.

Arta lui Ion IRIMESCU evoluează de la neoclasicismul cu accente patetice, expresioniste al începuturilor (Tors de femeie, Tors de bărbat în mers, Centaureasa, Tânăra cu struguri în păr) la geometrizarea brâncușiană a formelor, un geometrism puternic expresiv (seria de basoreliefuri și compoziții dedicate copilăriei și adolescenței: Rodica, Nicușor, Dan, Portret de copil), într-o viziune arhaizată ori primitivă (Cap, Fata de piatră) și, în cele din urmă, la o sculptură puternic stilizată, cu deosebită atenție acordată șlefuirii aproape artizanale a formelor, turnate de obicei în bronz.

În anul 1975, marele sculptor face orașului Fălticeni o impresionantă donație (lucrări de sculptură, desene, schițe, studii, o bibliotecă cu albume de artă românească și universală), îmbogățită mereu cu noi piese se va construi în Muzeul Ion Irimescu, cel mai mare muzeu de autor din țară.

Loc al copilăriei și adolescenței, al primelor căutări artistice, Ion IRIMESCU alege Fălticenii ca antecameră a veșniciei. Artistul își adoarme somnul de veci, alături de părinții și soție, în cimitirul bisericii Oprișeni.


Informații preluate din cartea Cătălin CIOLCA – Cartea Fălticenilor (Editura Omnia, 2005)

Clădirea Muzeului de Artă Ion Irimescu Fălticeni

Istoria clădirii începe în perioada de maximă înflorire a Fălticeniului, respectiv în anul 1846, an în care vornicul Alecu Forăscu Botez ăși construiește reședința din Fălticeni pe o structură solidă din cărămidă pe fundații de piatră și balast compact. Inițial casa era dezvoltată doar pe parter după un plan tradițional, cu șase camere dispuse de o parte și de alta a unui hol central, prin intermediul căruia se realiza și accesul.

La sfârșitul secolului XIX, în jurul anului 1890, casa suferă din partea proprietarului modificări radicale, primind încă un nivel. În aceste condiții accesul a fost regândit și mutat pe o fațadă laterală, perpendiculară pe str. Mihai Eminescu. Noul acces este accentuat de un vestibut, nou adăugat, deasupra căruia se află balconul cu arce în plin citru ce descarcă pe coloane scurte de inspirație neobizantină. Cu această ocazie întreaga casă este regândită în spirit neoromânesc. Tot atunci este realizări scara monumentală din lemn de stejar amplasată în noul hol central.

În 1923, clădirea devine sediul Prefecturii Județului Baia, iar între 1950 și 1968, sediul Consiliului Popular Raional Fălticeni. Odată cu desființarea raioanelor, în urma reorganizării teritoriale, clădirea devine sediul Casei Pionerilor, Radioficării și Casei de Cultură.

Din 1974, clădirea adăpostește cea mai mare colecție de autor din țară, peste 300 sculptori și 1000 de desene, care reflectă marile teme în jurul cărora se țese universul sculpturii artistului: mitologia, maternitatea, muzica, omul ca model în univers.

Între 27 Februarie 2010 – 25 Mai 2012, clădirea muzeului a făcut obiectul unui proiect de reabilitare și modernizare finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, proiect accesat de Primăria Municipiului Fălticeni.

Program de vizitare

  • marți – duminică / 9:00 – 17:00

Tarife de vizitare

  • adulți / 8 lei / persoana
  • copii, elevi și studenți / 2 lei / persoana
  • pensionari / 4 lei / persoana

Imagini

Muzeul de Artă Ion Irimescu (Fălticeni)

Contact

Share

Ultima actualizare:

Comentarii (2)

  1. Eliodor

    Felicitari ptr acest articol, chiar aveam de facut ceva la scoala despre muzeu, si nu gaseam informatii

    Răspunde

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.