Județul SUCEAVA

Informează-te!

Suceava în imagini

Radio Orion Vatra Dornei

Radio Orion Vatra Dornei (90,3 FM) este postul de radio care îmbină într-un mod fericit actualitatea locală (socială, economică, politică, sportivă şi culturală) cu formatul muzical – Contemporary Hit Radio, făcându-se auzit în condiţii excelente în Vatra Dornei şi în întreg Bazinul Dornelor (peste 70.000 de locuitori).

Piesa de rezistenţă a programului este emisiunea care se difuzează de luni până vineri, între orele 10:00 și 14:00, 4 Ore Orion. Informaţiile, ştirile, relatările şi reportajele se îmbină cu gagurile, farsele sau comentariile acide. Tocmai de aceea 4 Ore Orion este emisiunea care trezeşte interesul unui număr important de ascultători cu vârste şi preocupări diferite.

Tranzit FM este programul cu ştiri din 30 în 30 de minute şi cu concursuri, care începe la ora 14:00 şi se încheie la 17:00.

Punctul pe Orion (17:00 și 18:00) este un talk-show în care Mihai Cioată, redactorul-şef al postului de radio, în acelaşi timp şi redactor-şef la singurul ziar local din zonă, Monitorul de Dorna, dezbate zilnic de luni-joi împreună cu invitaţii săi o temă stringentă a momentului.

We Play The Hits (18:00 și 20:00) este o emisiune de două ore de împletitură între muzica nouă şi hiturile deja consacrate, nota comună a componentelor din playlist fiind faptul ca pot fi fredonate fără probleme de orice ascultător.

Santinela de Seară (20:00 – 22:00) este emisiunea de dedicaţii şi mesaje, realizatorul ei fiind de fiecare dată un licean. Nici din acest tronson nu lipsesc concursurile sau ştirile, de multe ori ascultătorii transformându-se pentru o oră-două în realizatorii emisiunii.

Radio Orion este primul post de radio particular, înfiinţat în Vatra Dornei, prima zi de emisie fiind 15 Iulie 2001. A fost de-a lungul acestor șapte ani partener cu Radio BBC, până în 1 August 2008 şi cu Radio Pro FM, până în 1 Octombrie 2008. Actualmente se derulează un contract de afiliere cu radio Guerrilla, de la care se retransmite matinalul, Guerrilla de Dimineaţă, cu Mihai Dobrovolschi şi Vlad Craioveanu.

Radio Orion se poate recepţiona şi pe Internet şi pe reţeaua televiziunii prin cablu UPC şi Hideen TV (pe canalele de mică publicitate).

Ţinta postului nostru de radio o reprezintă ascultătorul vîrsta cuprinsă între 14 şi 50 de ani.

La Radio ORION lucrează redactorul şef de la bilunarul Monitorul de Dorna, doi realizatori de emisiuni la televiziunea locală, corespondentul Europa Fm, însă şi un DJ/MC profesionist.

Tot în cadrul redacţiei Radio Orion Vatra Dornei s-au format ca oameni de radio şi jurnalişti Andrei Maxim (PRO FM Cluj Napoca), Carmen Valică (Radio BBC, actualmente RRA) şi Adrian Ardelean (Radio BBC, actualmente realizatorul emisiunii România în direct de la Europa Fm).

Grupul de presă care deţine licenţa Radio Orion, Orion Media, mai cuprinde şi singurul ziar local din zonă, Monitorul de Dorna, singura televiziune locală, Orion TV (patru ore emisie sâmbăta, cu reluare duminica, în reţeaua UPC Vatra Dornei şi Hideen TV – Iacobeni, Ciocăneşti, Coşna, Poiana Stampei, Dorna Candrenilor, Panaci, Şaru Dornei, Dorna Arini), precum şi cel mai accesat site din Vatra Dornei (o medie de peste 10.000 de accesări lunare).

Contact

Ultima actualizare:

Promo

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.