Ariile naturale protejate se clasifică în arii naturale protejate de interes naţional şi arii naturale protejate de interes comunitar.
Pe teritoriul judeţului Suceava există un număr de 29 de arii naturale protejate de interes naţional (rezervaţii botanice, rezervaţii forestiere, rezervaţii geologice, rezervaţii paleontologice, o rezervaţie ştiinţifică și Parcul Naţional Călimani).
În ceea ce priveşte ariile naturale protejate de interes comunitar, pe teritoriul judeţului Suceava există un număr de șapte arii de protecţie avifaunistică (SPA) şi 23 situri de importanţă comunitară (SCI).
Pe teritoriul judeţului Suceava nu se regăsesc arii naturale protejate de interes internaţional.
Hartă
Sursa:
- Raport privind starea mediului în județul Suceava în 2011 – Capitolul V. Protecția naturii și biodiversitatea / Agenția pentru Protecția Mediului Suceava.