Județul SUCEAVA

Fii tu primul!

Suceava în imagini

Bucovina Off-Road Challenge 2008

Data

Clubul Sportiv Off-Road Bucovina organizează între 23-25 Mai 2008 la Gura Humorului a doua editie a concursului Bucovina Off-Road Challenge 2008. E vorba desigur de competitia 4X4, adresată celor cu spirit aventuros si curiozitate neastâmpărată, celor ce iubesc motoarele puternice si peisajele coplesitoare.

La concurs se vor putea înscrie anul acesta maxim 50 de masini special echipate pentru off-road participante la două clase: Open si Extrem, iar concurentii va trebui să fie pregătiti pentru trei tipuri de probe.

Am ales si în acest an trasee foarte spectaculoase, cu grade diferite de complexitate, tocmai pentru că zona este foarte generoasă si din acest punct de vedere. Cei care au participat anul trecut îsi amintesc desigur de segmentul Bogdaneasa, care a testat din plin îndemânarea pilotilor si echiparea masinilor. spune

Gabriel Rasty PETZALIS, membru al Clubului Sportiv Off-Road Bucovina

Raidurile zilnice, de 50 de km, vor străbate locuri de legendă din Muntii Bucovinei, pe trasee folosite altădată doar de călăuze si pădurari. Seara la foc de tabără după o cină copioasă cu merinde haiducesti, concurentii vor afla legendele plaiurilor de La Cruci si pe cea a Mirelui si Miresei.

Iscusinta pilotilor, dar si măruntaiele masinilor de teren vor fi puse, apoi, la grea încercare în Specialele Humorului si mai ales în Superspeciala Trial Bucovinean, probe cu dificultăti progresive concepute pe trasee cu portiuni ideale pentru off-road: pante cu înclinatii extreme (40 de grade), zone împădurite, teren accidentat.

Am încercat să imbinam traseele spectaculoase din punct de vedere tehnic cu cele care arată din plin farmecul încă sălbatic al muntilor Bucovinei. Concurentii vor veni într-o zonă despre care vor avea ce să povestească prietenilor si în care îsi vor dori cu sigurantă să revină cât mai des, si în restul anului.

Sorin COVALIU, membru al Clubului Sportiv Off-Road Bucovina

Motoarele, care vor însuma aproape 150.000 de cmc, sunt special preparate pentru travaliu intens, specific efortului off-road. Hergheliile de cai putere vor sta sub capote ce poartă siglele unor producători cu un cuvânt greu în lumea 4X4: Toyota, Nissan, Range Rover, Mercedes, Mitsubishi s.a.

Si pentru că tehnicii îi stă bine cu tehnologia, anul acesta competitia va putea fi urmărită în trasmisiune LIVE pe Internet, pe pagina clubului www.BucovinaOffRoad.ro unde, de altfel, au si început înscrierile.

[flickr album=72157605421046915 num=53]

Comentarii (2)

  1. RAZVAN

    SALUT!Artistu,imi plac ideile tale.As vrea sa vorbim.Mi-ar place sa fiu si eu implicat in schimbarile pe care vrei sa le aducu orasului.Apreciez!Ne trebuie o SCHIMBARE!ID-ul meu de mess este: black_spirit28.Sper sa vorbim!…….Bafta!

    ASTEPT UN SEMN!

    Răspunde

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.