Datare: 1582.
Ctitor: Gheorghe Movilă.
Hram: Invierea Domnului.
Confesiune: ortodoxă.
Tip: maici.
Componentă a patrimoniului UNESCO şi situată la o distanţă de 18 kilometri de municipiul Rădăuţi, Mănăstirea Suceviţa a fost zidită la sfârşitul secolului al XVI-lea cu cheltuiala întregii familii Movilă, familie ce a dat Moldovei doi domni şi un mitropolit. Prima ctitorie a Movileştilor, care a precedat actualul complex monastic, a fost o biserică mai modestă, datând din jurul anului 1578.
Între anii 1582-1586, când fraţii Movilă ajung sfetnici de încredere ai voievodului Petru Şchiopul, încep să înalţe un ansamblu monahal de mari proporţii pe măsura pretenţiilor şi posibilităţilor unor boieri foarte bogaţi şi conştienţi în acelaşi timp de descendenţa lor princiară. Biserica acestui ansamblu monahal, cu hramul Învierea Domnului, apare în hrisoave din 1586.
Ieremia Movilă, domn al Moldovei din 1595 până la moartea sa în 1606, este considerat principalul ctitor al incintei de piatră a mănăstirii, al chiliilor călugăreşti, al casei domneşti, precum şi iniţiatorul pictării interioare şi exterioare a bisericii. Îndată după urcarea sa pe tronul Moldovei în 1595, el se va preocupa atât de împodobirea bisericii cu picturi, cât şi cu înzestrarea mănăstirii cu broderii, argintărie, manuscrise ce pot fi admirate şi astăzi în muzeul mănăstirii.
Intrând în incinta largă a Mănăstirii Suceviţa, ochii se opresc în primul rând asupra siluetei impunătoare şi elegante a bisericii care se înalţă în centru, cu frescele exterioare vechi de peste patru veacuri ce dau impresia unei prospeţimi aproape actuale.
Impresia de masivitate a întregii incinte este dată de grosimea zidurilor din piatră şi de curtea spaţioasă, aproape pătrată. Pe latura estică a zidului de incintă, se află majoritatea clădirilor de locuit: chiliile, stăreţia, arhondaricul, sala de protocol, trapeza pentru obşte, un paraclis în care se slujeşte zilnic şi muzeul mănăstirii.
Arhitectura bisericii Mănăstirii Suceviţa constituie o recapitulare a celor mai importante principii de construcţie ecleziastică din Moldova veacurilor al XV-lea şi al XVI-lea, cristalizată în timpul binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, acea dulce îmbinare a goticului cu bizantinul, la care se adaugă elemente de arhitectură preluate de la vechile biserici de lemn, cunoscute ca stilul unic al arhitecturii moldoveneşti.
Cea mai bine conservată, dintre toate ansamblurile picturale ale artei medievale moldoveneşti, pictura Suceviţei este în acelaşi timp tradiţională şi novatoare. Cu aspectul ei de uriaşă carte ilustrată sugerat de multitudinea scenelor, care acoperă aproape în întregime pereţii bisericii, atât în interior cât şi în exterior, precum şi de prospeţimea paletei cromatice deosebit de variată, această pictură constituie comoara cea mai de preţ a mănăstirii.
Pictura realizată în frescă, executată de doi pictori moldoveni, Ioan Zugravul şi fratele său, Sofronie, se păstrează în forma originală. Progamul iconografic al picturii interioare şi exterioare a urmărit transpunerea în formele şi culorile artei a învăţăturii de credinţă, a conţinutului Sfintei Scripturi şi a istoriei Bisericii. Totdeauna arta bisericească a fost pusă în slujba Bisericii şi mai ales a cultului divin, fiind socotită ca un auxiliar al acesteia, care s-a format şi s-a dezvoltat sub îndrumarea bisericii şi are în primul rând caracter şi scop educativ, didactic şi catehetic – adică de instruire a credincioşilor în adevărurile de credinţă. Pictura a fost concepută şi cultivată în Biserica Ortodoxă ca un întregitor al catehezei, fiind o predică în imagini la îndemâna oricui, şi un material de cunoaştere a adevărului istoric şi religios de mare valoare.
Fiecare parte a lăcaşului de cult (altarul, naosul, gropniţa, pronaosul, pridvorul) după destinaţie şi funcţionalitatea sa liturgică, formează un spaţiu pictural aparte, cu o semnificaţie teologică şi simbolică deosebită.
Prezenţa creaţiei, a profeţilor Vechiului Testament, alături de Testamentul cel Nou în acelaşi areal iconografic, nu subliniază doar legătura indestructibilă dintre cele două Testamente, materializată într-o unitate cronologică, ci trebuie percepută ca parte integrantă a desfăşurării istorico-spaţiale a lucrării revelatoare şi pronietoare a lui Dumnezeu în lume, sub a cărei oblăduire se desfăşoară lucrarea de mântuire sau restaurare a omului.
Actul mântuitor, de răscumpărare, săvârşit de Domnul nostru Iisus Hristos prin Crucea şi Învierea Sa, se extinde în timp ca lucrare în şi prin Biserică. Biserica, în calitatea ei de instituţie divino-umană, atribut ce decurge din împreuna-lucrare a lui Dumnezeu cu omul în vederea mântuirii, se află în lume nu doar ca simplu punct central, ca axis mundi, ci ca realitate ce cuprinde în sine întreaga lume creată, misiunea ei fiind de a o aduce pe cea din urmă la plinătatea comuniunii cu Dumnezeu.
O particularitate a picturii de la Suceviţa o reprezintă verdele – dominanta sa cromatică – culoare atribuită Duhului Sfânt, simbolizând înnoirea duhovnicească.
Imagini
Contact
- Mănăstirea Sucevița
- http://manastireasucevita.ro
- manastireasucevita@gmail.com
- voice+4 0230 417 110
- fax+4 0230 417 170
- sat Sucevița, comuna Sucevița, județul Suceava
- Download vCard
