Județul SUCEAVA

Vinde!

Suceava în imagini

Ziua Parcului Național Călimani

Data
Access
gratuit
Loc
Şaru Dornei

Sâmbătă, 15 iunie 2019, începând cu ora 10:00 Administrația Parcului Național Călimani și Asociația de Ecoturism Țara Dornelor vă invită la Ziua Parcului Național Călimani la Centrul de Vizitare al PNC din comuna Șaru Dornei, județul Suceava.

Evenimentul la care sunteți invitați face parte din proiectul “Pași mici către comunități verzi” – programul Spații Verzi, finanțat de MOL România și Fundația pentru Parteneriat. În debutul acestuia va avea loc o conferință de presă la care vor lua parte voluntarii și organizatorii implicați în proiect.

Începând cu ora 10.00, vom fi gazdele unor concursuri tematice, cu și despre lemn, dar și despre gastronomia locală – prin concursul Eco-Bucătarul destinației, ediția a doua, vom organiza plimbări călare și ateliere de sculptură în lemn. Cu același prilej, va avea loc inaugurarea pepinierei educative cu plantule de molid, amenajată de voluntari ai Școlilor Gimnaziale din Panaci, Neagra Șarului și Șaru Dornei, în curtea Centrului de Vizitare, și a circuitului tematic – „Lemnul prețios al muntelui”, aflat în pădurea din apropiere.
Evenimentul va implica atât elevi, producători locali, meșteri populari care prelucrează și valorifică lemnul, administratori de pensiuni ecoturistice, reprezentanți ai primăriilor, ai instituțiilor de învățământ, prestatori de servicii ecoturistice din Țara Dornelor, cât și turiști prezenți în zonă.

Prin acțiunile organizate în acest an de Ziua Parcului Național Călimani ne propunem îndreptarea atenției către valoarea lemnului în ecosistemul natural al zonei și în rândul comunității din Țara Dornelor care-l utilizează, de sute de ani, ca mijloc de îmbunătățire a traiul.

Promo

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.