Suprafaţă administrativă: 177,51 kilometri pătrați.
Localităţi componente: Iacobeni, Botoş şi Mestecăniş.
Comuna Iacobeni este aşezată în partea de sud-vest a judeţului, la o distanţă de 96 kilometri de municipiul Suceava, de o parte şi de alta a râului Bistriţa.
În partea de nord şi nord-vest se învecinează cu comuna Cârlibaba, în partea de vest cu Dorna Candrenilor, la nord-est cu Fundu Moldovei, Pojorîta la est şi Vatra Dornei în partea de sud-est.
Comuna Iacobeni se găseşte pe o arteră de circulaţie importantă DN 17, care face legătura cu Ardealul, prin Pasul Mestecăniş, Depresiunea Dornelor şi Pasul Tihuţa, iar pe DN 18 pe Valea Bistriţei Aurii şi Pasul Prislop se asigură legătura cu Maramureşul.
Informații oferite de Consiliul Județean Suceava.
Contact
- Iacobeni
- Iacobeni, județul Suceava
- Download vCard
Gheorghe VICOL
LEGENDA SATULUI IACOBENI
Când lumina-n dimineaţă
Se ascunde-n văl de ceaţă,
Şi când dincolo de luncă
Soarele săgeţi aruncă,
Şi când roua ca pistruii
Leagănă frunza pădurii,
Lângă râul lat şi rece
Se adună să îl sece
Însetate de căldură
Oile cu blana sură.
Iacoban încet le mână
Mângâindu-le pe lână,
Apoi ochii şi-i aruncă
Sus, pe muntele de stâncă,
Unde brazi ca nişte miri
Se înalţă-n cer, subţiri,
Iar mestecenii bătrâni
Sprijină norii în mâini.
Iacoban se minunează
Când trec urşii în amiază
Păşind rar, călcând greoi,
Culegând frăguţii moi,
Şi-apoi parcă pe furiş,
Mormăind în zmeuriş,
Aleg boabe mari şi coapte
Lacom, până către noapte.
Sus, pe coasta însorită,
Stă cicoarea înflorită,
Iar departe de mioare
Paşte-un şir de căprioare
Şi un cerb cu coarne grele,
Şi, din vale, rândunele
Fulgerând se-ntrec în zbor
Către vârful munţilor;
Bistriţa cea Aurie
Ducând spuma argintie
În genuni învolburate,
Cu maluri înmiresmate,
Lăsând să sclipească-n soare
Aurul în grăuncioare.
„Doamne, ce frumos tăpşan!”
Spune-n şoaptă Iacoban
Aflat pentru prima oară
În ăst colţ uitat de ţară.
Baciul, sprijinit în bâtă,
Cu privirea coborâtă,
Se gândeşte şi oftează
Şi în taină lăcrimează:
,,Oriunde, Doamne, mă duc,
Sunt tot singur ca un cuc!
Dă-mi, Doamne, o soţioară,
Oacheşă şi sprinteioară!
Şi-n locu-unde-o-ntâlnesc,
Doamne, îţi făgăduiesc,
Voi clădi din temelie
Mândru sat, pentru vecie,
Iar în mijloc îi voi pune
Un altar de-nchinăciune!”
Atât spuse Iacoban,
Apoi, zi de zi, un an
Se rugă stăruitor
Domnului, spre ajutor.
***
Iată că-ntr-o zi, spre seară,
O fecioară-ncet coboară
Muntele, cu-o bocceluţă,
Un viţel şi o văcuţă.
Iacoban, cum o zăreşte,
Către ea se şi grăbeşte.
Ca să vezi, o rugăciune
Îţi aduce o minune!
Vorbe dulci au tot schimbat
Şi-ntr-o lună s-au luat.
Şi-au avut băieţi şi fete,
Şi nepoţi, vreo două cete;
Strănepoţi, cine mai ştie,
Să fi fost aproape-o mie!…
Iar aicea, între munţi,
Cumătrii au fost, şi nunţi,
Şi au tot crescut întruna
Casele, una şi una!
Şi aşa, tânărul sat,
An de an s-a înălţat
Şi în bine s-a schimbat,
Mai frumos şi mai curat.
Iacobeni a fost să fie
Numele său pe vecie,
De păstor să amintească,
Lumea toată să-l cinstească!
Frumoasa legenda-poezie!