Județul SUCEAVA

Votează!

Suceava în imagini

(2012) Ioan MATEICIUC – Open de dor

Anul apariției: 2012.
Editura: Alexandria Publishing House.
Număr de pagini: 108.

(2012) Ioan MATEICIUC - Open de dor

Referințe

Himerele feminităţii

Ioan Mateiciuc aduce în volumul Open de dor (Editura Alexandria Publishing House, 2012) un experiment îndrăzneţ, îngemănarea textului poetic cu imaginea. Poetul, se află, la modul real în tandem cu Alexandra Andreea Stela Juduc, ce se prezintă în spaţiul public, printre altele, ca ilustrator de carte. Citeşti câte un poem, cu bună credinţă, dar cromatica paginii ilustrate, însoţitoare fură insidios privirea şi atenţia. Nu ştii ce să crezi. Pictorul s-a pus în slujba poeziei şi l-a secondat pe poet? Poetul şi-a stihuit starea şi gândurile, contemplând un tablou? Simbioza e desăvârşită: imagine generatoare de fior poetic şi vers cu trimitere explicit picturală. Cele două voinţe auctoriale, unite în binom indestructibil, pictor-poet, ţin receptorul într-o uimită captivitate. Cuvântul, în concurenţă cu imaginea se vălureşte, iar forţa lui de comunicare păleşte. Poetul ştie bine riscul căruia se expune voluntar. Face anume opţiunea pentru cuvântul estompat, retras, germinând tăceri istovite şi istovitoare. Formatul şi concepţia cărţii iese din tiparul unei ediţii cu ilustraţii aleatoriu decorative. Poetul agreează formula susmenţionată cu scop şi cu program. El ne propune o trecere prin CUVÂNT ca să ne spună frânturi ale unor experienţe senzoriale. Ioan Mateiciuc e conştient de insuficienţa de comunicare prin cuvânt şi îşi asumă paloarea expresivităţii verbale. Comunicare fracturată de memoria senzaţiilor şi a percepţiilor izărită caleidoscopic din hazard. Habitatul care declanşează percepţia feminităţii în ipostazele imaginarului poetic, este cel urban, planează în atmosferă o rutină: ţigara, paharul, uneori chiar şi ora îngândurării pare precizată:” Privesc ceasul la fix. E fără un sfert” (niciodată nu-mi dă). Am deschis ultima pagină/a trecerii tale/pe lângă casa mea, la ore fixe” (open de dor). Mimarea preciziei mecanice are tocmai funcţia de a introduce gândul poetic într-un spaţiu convenţional, monoton şi inert. Într-un astfel de spaţiu antipoetic, Ea, Femeia, se arată hieratic şi insinuant, se întrupează magic, şi dispare ca şi cum ar fi alungată dintr-un gând tulburat de spaimă: „ o alunecare continuă, nebănuită/ ireversibilă, pe marginea paharului”( vise versa); „Întinsă pe jăratec să te descui de teamă/ ferestrele din trup să le deschid aiurea” (trup de lut); ”O văd ieşind la capătul holului/ cu o pereche de tanga în mâna dreapă/ în mâna stângă ţine câteva cuie şi/ un ciob din oglinda primei frumuseţi” (opt fără). Capriciul ludic al poetului este empatic cu componenta feminităţii jucăuşe: „De-a dreapta el, idee/ de-a stânga ea, femeie/ se-aud bătăi de aripi/ un mers păşit pe toc/ sfârşit de joc” ( aproape paralel). Reprezentările insidioase ale Femeii, fie concrete şi incitante, fie fantasme pribegind atemporal, se răsfiră printre cuvinte în poeme de mici dimensiuni, uneori chiar miniaturale. Ioan Mateiciuc, în economia unei expresii verbale rarefiate, deschide textul poetic prin tehnici de sugestie inspirat utilizate. „ Dormeai atât de ghemuită/ într-un colţ, pe scară”( muză) – O imagine simplă a unei entităţi feminine: somn de copil inocent, fără răpus de osteneală şi de frig, frigul şi spaima adună corpul în forma embrionului primar, o imagine ce stârneşte milă, duioşie, dorinţă de protecţie, avem, de ce nu, dincolo de vălul metafizic al feminităţii înfrânte, şi un altfel de tâlc, de înţeles, o şaradă a cotidianului urban, somnul celor alungaţi din viaţă, dormind în abandonul scărilor de bloc. Valenţa stilistică a timpului verbal – o acţiune în continuă, neîntreruptă desfăşurare, fără limani de început sau de sfârşit. Metamorfoza feminităţii se răsuceşte în volute, imagini de jar şi imagini vaporoase. Femeia se pogoară din icoană, din rama unui tablou, din fum, din hazard, din poveste, din eros perisabil şi perimat, din nălucirile de zi şi de noapte ale unui spirit atent, neliniştit ce tresare din somnolenţa monotoniei urbane. Puzzle-lul feminităţii se făureşte într-o lume a traficului urban, a străzii grăbite şi indiferente, a omului însingurat. Un univers devitalizat şi insensibil: „ Sunt oameni de ceară din cer/ oamenii reci cu chipuri altfel”(altcumva). O lume aplatizată şi inertă, o eră a tăcerii însingurate. Iar iubirea de iubire se ostoieşte şi se consolează cu himere, himerele feminităţii.

Virginia PARASCHIV
74 / Bucovina Literară / septembrie – octombrie / 2012

***

Ioan Mateiciuc scrie o poezie sinceră şi vizuală, şi nu pentru că se află la debut, ci pentru că, din acest loc el îşi asumă trăirile în forma lor cea mai simplă. Nu este autorul care să caute mijloace şi metofore ce ar putea produce explozii lirice, pentru că el ştie că din simplitatea aceasta sinceră i se ivesc precum nişte “măşti de fecioară” visele, care sculptate cu minuţiozitate, “ies pe rând vibrând”, vin şi se agaţă deseori de trupul şi sufletul lui. Pe de altă parte, poetul este un orfic înăscut, jonglează cu sunetul şi îl aşază în poezie ca pe o poză veche de familie. Rar se mai întâmplă să descopăr un tânăr debutant angajat spre poezia cu tonuri muzicale. Citindu-i volumul ai senzaţia că eşti la un film care nu se mai termină, şi asta pentru că autorul, regizorul poetic, inserează metafore şi alte figuri de stil care te obligă să rămâi o vreme peste ele, cum întâlnim aici: “în sufletul meu şi-au făcut adăpost / urmele cizmelor tale de gumă”. O dovadă că simplitatea este ceea ce-l defineşte şi-l apropie de poezie şi cântec găsim şi în felul în care autorul se raportează la realitate: “singurul loc în care mai putem visa / e chioşcul de tablă din colţ / la care nimeni nu mai vine”. Chioşcul acesta este, în fond , volumul lui de poeme, peste paginile căruia stau lipite ca nişte postere sau semne de ruj viziunile şi trăirile poetului. Cred că peste puţin timp imaginile poetice ale lui Ioan Mateiciuc, “aidoma cântărilor din veacuri” vor fi cunoscute şi recunoscute de adevăraţii cititori de poezie, vor fi fredonate chiar şi de către “grămezile de apă”.

Paul GORBAN
Zon@ Literară / septembrie – octombrie / 2012

***

Poeţi din Nord-Est: Ioan Mateiciuc – Open de dor

Anglo-americano-saxonismele încep să pârâie, sfârâie frumos şi pre limba lui Eminescu. Căci, poate şi el a avut în sat la vremea lui, în Ipoteşti, un ”general store” unde se găseau lucruri produse la Lipsca, sau măcar un ”boutique” cu tot felul de colonialele şi stofe fine…

Euro-globalismul şi poezia mioritică

Store-ul lui loan Mateiciuc poet şi cântîreţ folk, se numeşte ”Open de dor” (Alexandria Publishing House, 2012). Un titlu fonetic şi totodată un ingenios calambur. Că lumea cultă ştie ce înseamnă ”dechide uşa” fonetic. Numai că scris rămâne numai ”de dor” cu acel dor românesc. Unicul ”dor” care nu e deloc ”uşă”, ci chiar intraductibilul giuvaer lingvistic carpato-dunăreano-pontic… Ba calamburul îmi aminteşte de unul mai celebru care includea titlul unui ziar comunist de limbă maghiară de la noi: If Ju munkas … have you money. Ca să se ştie că şi genul ăsta de umor a existat încă înainte de era noastră…

Eu, un fanatic jucător de cuvinte, calamburist sau poet ludic cum am fost poreclit de critică, mă amuz. Dar caut poezia. Cert e că o carte de debut care arată ca aceasta, plus titlul, merită luată în seamă. Şi cartea – nu am ajuns la conţinut – e complexă ca realizare. Atractivă. Sexy. Pagini cu colţurile în arabescuri, hârtie lucioasă, ilustraţii, imagini color ale artistei Alexandra Andreea Stela Juduc, coautor grafic al versurilor. Prefaţa poetei Clara Mărgineanu, un soi de cloşcă literară a poeţilor din Nord Est. Proiect realizat cu sprijinul Asociaţiei pentru Cultură şi Solidaritate Peter Tomaschek şi dl Paul Râpă.

O carte de tot respectul. Pe care, cred eu, recent dispărutul Romulus Vulpescu cărturar&bibliofil celebru şi rafinat, ar fi apreciat-o.

Dovadă că mai tinerii poeţi, debutanţi în cazul nostru, ştiu să se ia în serios, ba chiar în grav, de la kilometrul zero al carierei. Nu le scapă niciun detaliu. Apoi, am observat că ei, debutanţii, adaugă şi o formă de propagare, propagandă? Sonoră, a operei: îşi cântă propriile versuri. Ori ei pe ei, ori ei între ei. Modelul lui Vali Sterian, Al. Andrieş şi mai ales al unor Dinu Olăraşu şi mai recent Adi Beznă poeţi consacraţi, notorii, proliferează.

Mai toţi folkişti tineri de azi cântă producţii proprii de gândeşti că în raniţa fiecăruia sălăşueşte o pană dacă nu o coardă de-ai ”biblicilor” Bob Dylan sau Leonard Cohen…

Ineditul epocii, în lectura unui vetust şochează uneori fiindcă de pildă poetul îndrăgostit visează la o noapte de dragoste neprotejată. Iată un ideal la care un Eminescu sau subsemnatul nu visau. Dragostea era ca atare şi pro- şi neprotejată…

Jocurile de cuvinte plăcute, amuzante sunt picanterii în economia tristeţii sau a melancoliei tânărului amorez: ”vise versa”, ”da mă! – damă” . Sau, foarte inspirat: ”dacă toate plăcerile tac//de fapt eu tic-tac uneori//aşa ca o femeie care trece goală peste calea ferată…

Dar dincolo de jocuri şi cochetării poetul denotă un intimism suav însă concret (e vina epocii) populat, survolat de… amestecat cu vin demisec, vodkă, rock clasic, fesul galben al iubitei; ”oul Kinder” deloc dogmatic al unei iubiri constante tinzând spre eternitate; ”perna strânsă-ntre picioare” cu conotaţii meteo; ”posterul cu Marilyn Monroe” .. al lui Warholl poate cu mai multe maryline monocolore; ” mirosul de sânge al sârmei ghimpate”, fantastică sugestie; ”fularul brodat de mână” fetiş fluid sacralizat ca detaliu.

Lucrările artistei Alexandra Andreea Stela Juduccare fac pereche ”split” cu fiece poem sub umbrela aceluiaşi titlu, evident, lucrează, con-lucrează cu poemul, contrastează, concurează, complementează, sugerează. Fiecare piesă fiind parte din poem dând o plăcută idee de siamezi pe două arte. Pe două muze: Erato şi…să o botezăm noi: Zografia, pe eventuala muză a picturii nenumită de mitologia greacă. Apoi să nu uităm paharul ca obsesie lirică a poetului, leitmotiv, al cărui spaţiu interior e ocupat cu vin, extaze sau otravă…

O carte şi o lectură mai mult decât agreabilă, spumoasă, lirică, îndrăzneaţă, deschisă open cu toţi porii fiorului şi amorului…liric. Fie şi oprindu-te cu lectura fugitivă, măcar la titlul cărţii lui Ioan Mateiciuc, mai că de plăcerea lecturii la ”Open de dor” îţi vine să spui iubitei guralive : ”Taci mi nau…”.

George STANCA
adevarul.ro / 9 decembrie / 2012
8915 / Oglinda Literară / Nr. 134 / februarie 2013

Ultima actualizare:

Lasă un comentariu

Foloseşte cu încredere: <a href="" title=""></a> <strong></strong> <em></em> <blockquote></blockquote>

Încercăm să avem o politică liberală vizavi de comentarii.
Te rugăm să menții o atmosferă pozitivă și constructivă în mesajele tale sau riști să ai accesul blocat.